Noi, moldovenii, am fost şi vom rămîne nerecunoscători faţă de cetăţenii de valoare ai acestei ţări. Cînd zic valoare, îi am în vedere pe oamenii care au fost şi sînt făuritori şi nu distrugători. În acelaşi timp, aceste personalităţi sînt de obicei nişte omeni foarte cumsecade, oneşti, sinceri, curajoşi, dar mai ales modești. Am cunoscut personal mulţi oameni ce ar merita să fie în atenţia guvernului, atunci cînd se decernează Premiul De Stat. Dacă la decernarea acestui premiu ar fi luate în calcul doar principiile de calitate a omenescului şi a făuririi, atunci cred că din cei zece ar rămîne trei – Luca şi Matei.

Îmi trec prin minte acum cîteva nume ce au făcut foarte mult pentru Moldovioara noastră, dar din păcate memoria moldovenilor este scurtă. Rar ne amintim de ei, sau poate nici nu ne amintim deloc. Iar cînd ne amintim ocazional, încercăm să-i căutăm omului purici – „că a fost prea înalt sau prea scund.”

Nimeni nu-şi mai aminteşte cum arăta Chişinăul după 1944, puţini îşi amintesc de Chişinăul de după 1990. Dar cine l-a construit din ruinele de după război? Cine i-a dat aspect după independenţă?

Aici aş prefera să mă opresc un pic. Ştiu nu doar din auzite, dar şi în calitate de participant al unor evenimente de atunci, pe cînd primarul Chişinăului era Nicolae Costin (poftim, încă un nume aproape uitat…), care a acceptat imediat ideia refacerii Capitalei prin edificarea unor construcţii moderne, atractive arhitectural, dotate cu utilaj modern, cu parcări, cu încălzire autonomă, etc. Ideea a venit de la Boris Moraru, care era pe atunci director general al Combinatului Teatral (pe care tot el l-a construit din temelie) şi Secretar pe economie al UNITEM-ului. Companion şi l-a ales pe cunoscutul interpret de estradă, Ştefan Petrache, lucru pe care îl regretă azi. Au creat o firmă împreună şi în cîţiva ani au dat în exploatare primul bloc modern, care pe atunci era o adevărată revoluţie în domeniu. Apoi au pornit şi finisat un altul la fel de prestigios, apoi al treilea, al patrulea… dar deja la al cincelea, Ştefan nu mai era persoana de la început. Băutura, bat-o vina, a făcut ca Ştefan să nu mai ţină minte unde punea cheile, banii, ştampila… Nu se mai putea pune sarcini importante pe el şi cam peste vreo 4-5 ani de discuţii pe tema abuzului alcoolic au luat o decizie comună ca să se despartă civilizat. Au convenit la partea de venit pe care Moraru trebuia să i-o plătească lui Petrache, după realizarea apartamentelor şi darea blocului în exploatare. S-au înţeles şi Moraru a continuat de unul singur să-şi onoreze obligaţiunile faţă de persoanele ce au investit în propriile apartamente din blocul de pe str. Cuza Vodă 18, mai departe. Tmpurile, însă erau foarte complicate. Anii 2008-2009 cînd a ajuns criza cea mare şi la noi, cînd se închideau construcţiile una după alta, cînd „Investprivatbanc” dă faliment, Boris Moraru dă în exploatare un bloc de locuit de mai mare frumuseţea. Cuminte, modest, fără tăieturi de panglici, oamenii locuiesc acolo iată mai bine de trei ani. Dar nu putea să fie totul atît de bine şi frumos. În afară de alte încercări cu un american ce este acum căutat de Interpol, apare şi o problemă financiară legată de Ştefan Petrache. De fapt două probleme. Una a fost legată de nemulţumirea soţiei lui Ştefan, Raisa, faţă de faptul că soţul ei a plecat din firmă şi ea ar fi vrut ca el să revină. A dat în judecată şi judecată a hotărît că Raisa multe vrea şi i s-a refuzat cererea. A doua însă este o poveste mai largă. La un moment dat a apărut o persoană (nu-i dăm numele, deoarece numele persoanei nu are nici o importanţă, putea fi oricine în locul lui), care pretinde că ar fi investit o sumă de bani şi logic trebuie să i se dea şi apartamentul. Suma nu e mică deloc, 73,000 euro, bani pe care i-ar fi încasat Ştefan Petrache. Ştefan nu neagă că a luat banii de la persoană, doar că iată banii nu au ajuns în cotabilitatea firmei! Dacă îl întrebi unde-s banii, aici Ştefan se cam bîlbîie. Ba că el i-ar fi transmis cuiva, ba că aceşti bani îi aparţin cumnatei lui care prin dreptul lui Petrache ar fi avut acolo un apartament… vorbe, vorbe, vorbe.

Omul însă a dat bani! S-a adresat la procuratura sectorului Botanica, care a deschis o cauză penală pe… (culmea!) Boris Moraru, apoi a clasat această cauză din lipsă de probe. Petrache însă, înţelegînd că el trebuie să întoarcă banii pe care ilegal şi i-a pus în buzunar, a scris primul donos pe fostul său companion, la Procuratura municipală, condusă de un fan a lui Ştefan, Ion Diacov, care a deschis un dosar penal, pe caz, unde Moraru a fost citat în calitate de bănuit, apoi învinuit (sic!!!) că şi-a depăşit atribuţiile de serviciu prin faptul că a vîndut toate apartamentele din blocul respectiv. În schimb Ştefan Petrache nu figurează în nici un fel. Atenţie! Ştefan a luat banii, Ştefan nu i-a dat în contabilitate, Ştefan nu spune nimănui de aceşti bani, Ştefan recunoaşte că el a luat banii şi el, Ştefan Petrache, nu figurează în acest dosar, pentru că Diacov zice că „нам нородный артист дороже”! Eu nu exagerez cu nimic şi nu tăgăduiesc nimic aici. Este purul adevăr! Fiţi atenţi – nu legea, nu justiţia este mai „дороже”, ci narodnîi artist!!! În situaţia lui Moraru ne puteam afla oricare dintre noi – te ia din stradă şi îţi incriminează că ai luat tu banii încasaţi de Ştefan Petrache.

E clar că acest dosar cusut cu aţă albă va fi pierdut în instanţele de judecată, dacă nu la noi, atunci la CEDO, dar procuratura va pierde, asta-i clar. Dar de ce trebuia procuratura să se ocupe de acest caz, cînd se putea pe cale civilă, în judecată, să fie hotărîtă problema? Doar e foarte simplu: Ştefan a luat banii, recunoaşte fapta, îi întoarce omului banii luaţi de la el, şi gata. Dar nu e chiar aşa de simplu. Se zvoneşte că Petrache este un vechi prieten al familiei Diacov, că ar fi fost de cîteva ori la Ion Diacov, procurorul capitalei, în birou şi acasă, ar fi plîns, ar fi cîntat, s-ar fi jeluit că-i copil de la internat, cu copilărie grea, ar fi gata să scrie şi vreun donos pe Moraru, doar ca să nu întoarcă el suma ceea de bani, că nu o are, că a transformat-o în băutură, care i-a luat din sănătate… Şi a scris nu unul ci două donosuri. Aşa şi le-a întitulat – denunţ, adică donos pe Moraru, semnat Petrache Ştefan.

Acum e la modă denaturarea istoriei, a faptelor reale. Acum oricine este personalitate notorie, în realitate fiind „o muscă” din fabula cu musca la arat. Ştefan Petrache nu prea a strălucit atunci cînd era pe la filarmonică. A plecat solist în orchestra Teleradio Moldova, ca să ajungă un fel de şef peste muzicienii de acolo. Adică tot nomenclaturist. A lucrat vreo trei luni, dar comportamentul lui obraznic nu este uitat nici azi de unii care au mai rămas pe acolo. Cică tot de donosuri s-a ocupat. Acest tip de stukaci, cu înclinaţii canto, mai tîrziu a mai luat o sumă de 26 mii de euro de la cineva pentru a-i transmite lui Moraru şi nici capăt de vorbă cu Moraru nu a luat. Moraru credea că persoana în cauză pur şi simplu nu are bani la moment şi îl credea dator, ca să afle peste ceva timp că banii erau dosiţi în buzunarul „marelui cîntăreţ.” Şi cazuri din astea mai sunt…

Nouă nu ne place perioada sovietică, pentru că era cum era. Admit că era. Şi ne mai place să facem referinţe la ţările baltice, că „uite unde au ajuns”. Păi ţările baltice au făurit ceva mai bun şi locuitorii acestor ţări, dar şi oamenii din afară văd că da, acum la ei e mult mai bine, decît la noi. Pe cînd la noi… De făcut nu facem nimic, distrugem ce a fost făcut de alţii şi nici nu putem fi recunoscători. Dar nu prea am construit ceva ca să propunem şi o alternativă. Iar ceea ce am construit tot nu preţuim. Punem cîte un pietroi în loc de monumente şi declarăm duşmani la stînga şi la dreapta. Apropo, lui Petrache nimeni din preşedinţii Moldovei nu i-au decernat titlul de Artist al Poporului, doar Mihai Cel Înţelept şi Intermimar în ultimile sale zile de guvernare i-a aruncat un os! Non valoarea a devenit valoare, iar oamenii normali sînt prigoniţi şi tîrîiţi prin instanţe din cauza unor alcoolizaţi. Acest Om, Boris Moraru, în viaţa lui, a construit pentru artiştii Teatrului Moldovenesc o bază de odihnă la Zatoka, tot pentru artişti un bloc de locuit la Revaca, un combinat teatral pe cîteva hectare teren (toate astea deja sînt vîndute de cei ce au venit în urma dlui), a condus colective de sute de lucrători, a organizat Festivaluluri Naţionale şi Internaţionale, a avut propuneri de la doi preşedinţi să ocupe postul de Ministru al Culturii, are prieteni pe toate continentele lumii şi toţi îl cunosc ca un om onest şi cinstit ce este. Acum dl Moraru, la cei 72 de ani împliniţi, știind de calitatea Justiţiei noastre, ce trebuie să facă? Cum să-l convingi pe Diacov că el ar trebui să răspundă de ce Petrache nu figurează în acest dosar? De ce Ion Diacov crede că, în caz de cîştig de cauză la CSJ sau la CEDO, de la el, Ion Diacov personal, nu i se vor cere recuperarea de daune, morale sau materiale? Să fie dlui sigur că va trebui să răspundă pentru toate persecutările nemotivate pe care le face gratuit. Mare este Dumnezeu!