Gheorghe Vodă, Dumnezeu să-l odihnească-n pace, a făcut filmul vieții sale – „Se caută un Paznic,” după povestea lui Ion Creangă, „Ivan Turbincă.” Autorul filmului a pus accent pe faptul că Dumnezeu cu Sf. Petru caută un paznic la poarta Raiului. Și doar rusul Ivan s-a dovedit a fi vrednic de această slujbă, dăruindu-le lui Dumnezeu și Sf. Petru, prefăcuți în cerșetori, cele două carboave ce le avea la el. După ce îi blagoslovi turbinca, Dumnezeu îl invită pe Ivan să fie paznic la Poarta Raiului.

Bine, bine, dar ce are asta cu politica noastră moldovenească? Ce să aibă? Poate doar faptul că și la moldoveni momentan Se Caută Un Prezident, iar dacă maiestrul Vodă ar fi fost viu, ar putea face al doilea film de comedie din viața sa. Și ar fi fost o capodoperă – uitați-vă și dvs cum noi, moldovenii, nu putem găsi nici un creștin care ne-ar putea păzi la poarta Constituției, care ar putea fi garantul constituției și al stabilității statului nostru. Nu degeaba în emisiunea „Прожекторперисхилтон,” rușii își șterg picioarele de toți moldovenii (și pe bună dreptate)! Moldovenii nu-și pot alege un președinte de țară! O zi întreagă au așteptat cei din comisia specială ca să fie înaintată macar o singură candidatură… dar de unde? Nu a fost să fie. Nu că n-ar fi fost doritori. Din ăștia am avut. Vreo 12 au vrut să ne slujească (unul trimis chiar din cosmos, altul era Napoleon, al treilea – „tiu-tiu,” „cic-cic,” „piu-piu,” „dai, dai zakuriti,” al patrulea – „doi metri de clăbuci,” al cincelea – „mafiozi,” al șaselea – Zina Karabina, al șaptelea – Boțan, al optulea – KGB-istul Igor Munteanu, al nouălea – Corina Fusu, și Manole zece care și-i întrece… Și iată că se prezintă ei cu toții în fața Comisiei speciale (medicale, formată din pshihiatri):

…Atunci Sf. Petru (doctorul) intreabă dinlăuntru:

– Cine-i acolo?

– Eu.

– Cine eu?

– Eu, Ivan.

– Si ce vrei?

– Tabacioc este?

– Nu-i.

– Votchi este?

– Nu-i.

– Femei sunt?

– Ba.

– Lăutari sunt?

– Nu-s, Ivane, ce mă tot chihăieşti de cap?!

– Dar unde se gasesc de aceste?

– La iad, Ivane, nu aici.

– Măi! Dar ce sărăcie lucie pe aici, pe la rai!… zise Ivan. Şi, nemailungind vorba, îndată şi porneşte la iad. Şi el ştie pe unde cotigeşte, că nu umblă tocmai mult şi numai iaca ce dă şi de poarta iadului. Şi atunci, odată începe a bate în poartă, strigând:

– Ei! Tabacioc este?

– Este, răspunde cineva dinlăuntru.

– Votchi este?

– Este.

– Femei sunt?

– Dar cum să nu fie?!

– Lăutari sunt?

– Ho, ho! Câţi pofteşti.

– A! haraşo, haraşo! Aici e de mine! Deschideţi iute, zise Ivan, tropăind si frecându-şi mâinile…

Poate că ar fi de rîs dacă nu ar fi atît de tragic… În film, Ivan intră la slujbă după ce își bate joc de necurați, în viaţă necuratul își bate joc de noi, iar noi îl rugăm apoi să ne fie nacialnic și îl băgăm la slujbă. În film, Ivan își bate joc de moarte (vidma), în viață – moartea de noi, în film – Ivan e vrednic de slujbă, în viață – poporul îi blestemă și se roagă Domnului să-i izbăvească de asemenea conducători. Ei însă din „A! haraşo, haraşo! Aici e de mine! Deschideţi iute” și din „dai, dai zacuriti…” nu ne scot. În film, Ivan vine de la slujba Țarului, în viață – toți vin de la coada vacii și pute de la ei a tizik și a brînză de oaie, a guri cu dinții mîncați de carii și a ciorapi nespălați de ani de zile. În film, Ivan e rus, în viață-i român, în film, Ivan e milostiv și îți dă și cămașa de pe el, în viață-i hapsîn și te jupoaie cu prețuri la căldură, apă și mâncare. În film, moartea îl lasă să trăiască veșnic, în viață ei ne omoară pe noi și se țin de posturi ca scaiul, prin uzurparea puterii în stat… Mai departe vă las pe dvs să vă imaginați ce se va alege din aceste lepădături.

Call for Casting – „Se caută un Prezident,” (portretul necesar vi-l faceți singuri)!