La Puscarie!

“Filat şi Ghimpu trebuie pedepsiţi,” spune Vasile Tarlev într-un interviu acordat ziarului Timpul De acord! Și Lupu, și Chirtoacă, și Tănase, și Urechean, și Diacov, și Plahotniuc, și Fusu, și Hadîrcă, și Ioniță, și toți bandiții de la guvernare! Dacă pe Saddam Hussein l-au spînzurat pentru crime împotriva propriului popor, Mubarak își așteaptă sentința, iar Gaddafi este vînat, de ce banda din Parlamentul Moldovei și din guvern să se plimbe liber prin Chișinău? Trebuie estimate pagubele aduse poporului moldovenesc de către acești деятель și de cerut pedeapsa cea mai mare posibilă. Însă fără ca să depunem mare efort, constatăm că aflarea la putere a unor fii ai locotenentului Schmidt, au cauzat poporului moldovenesc mai multe pagube materiale, dar poate și veți omenești (sinucideri frecvente), decît războiul de pe Nistru din 1992. Acestea includ:

  • Decretarea rușilor drept ocupanți a adus Republicii Moldova creșterea prețurilor la gazele naturale și la carburanți cu 100% comparativ cu anul 2009. Acestea au generat creșterea prețurilor la toate mărfurile de larg consum, sărăcind populația băștinașă, care și așa nu strălucea de bogăție.
  • Revenirea mafiei la putere și creșterea corupției a generat economia tenembră, ce aduce anual prejudicii egale cu încă un buget.
  • Falsificarea actelor legislative și violarea Constituției crează mari dificultăți economice, juridice și pune în pericol însăși existența Republicii Moldova. Faptul că Ghimpu și Lupu încalcă de doi ani Constituția și nu vor legal să aleagă Șeful Statului destabilizează situația politică. Această situație stagnează dezvoltarea economică și socială, miliarde de dolari fiind rezervați în așteptarea stabilității pentru a fi investiți în dezvoltarea durabilă.
  • Distrugerea sistemului de învățămînt sub pretext de optimizare, distrugerea AȘM, divizarea societății, întroducerea dictaturii, crearea unui stat polițienesc, falsificarea rezultatelor electorale, interceptarea ilegală a convorbirilor telefonice, accesul sericiilor secrete străine la bazele de date personale.
  • Schimbarea legislației cu referire ca CMC și lichidarea postului de președinte al Consiliului Municipal Chișinău, contravine Legii Supreme și încalcă direct drepturile cetățenilor din Chișinău, care au votat o majoritate cu drept de a-și alege un președinte și pentru care legea nu are putere retroactivă.
  • Legea votată de AIE cu privire la Statutul Capitalei este un act de protecționism pentru nepotul lui Ghimpu și permite lui Dorin Chirtoacă să fure bugetul municipal nestingherit de nimeni.
  • PG și CCCEC va răspunde de pasivitate, inactivitate și protejare de crime la capitolele penale legate de distrugerea „Tutun CTC,” „Moldtelecom,” „Franzeluța,” „Căile Ferate,” prețurile la medicamente, vamă, prețurile la aero-transport, drumuri, construcții nefinisate la Nemțeni și Cotul Morii, „Moldova Gaz,” „Termocom,” „Apă Canal,” precum și la procurarea troilebuselor beloruse prin românia (cu plata peste prețul real cu 2.5 mln euro mai mult), obligarea acestor instituții publice de a se alimenta cu combustibil la stațiile lui Ghimpu.
  • Haosul din sistemul judecătoresc, hărțuirea judecătorilor, a polițiștilor, învinuirea lui Muruianu și a lui Pulbere de luare de mită, vînzarea de posturi la guvern, contrabanda cu țigări, precum și atacurile raider asupra băncilor moldovenești sunt rezultatul guvernării mafiote de la Chișinău.

Și astea nu sunt toate crimele AIE, doar cîteva la vedere. Acum să facem un calcul mic. Doar din respingerea pieții ruse cît a pierdut Republica Moldova? Oamenii deștepți din România se întreabă de ce i-ar fi trebuit Moldovei să adere la o țară săracă cum e România și să respingă o putere economică precum Rusia? Un producător de mobilă român se plînge pe români că nu preferă mobilă din lemn masiv și că doar rușii cumpără această mobilă, care deși este calitativă este și scumpă. Producătorii de mobilă români așteaptă oferte din Rusia, noi însă dăm cu piciorul în relațiile pe care le avem deja stabilite. Suntem siguri că Ghimpu trebuie tras la răspundere penală pentru depășirea atribuțiilor funcționale (decret de ocupație ruseacă, declarat anticonstituțional, decret ilegal de promulgare legii cazinourilor) și pus la dubă. Măcar pe 5-6 ani, ca altor aventurieri politici să le piară pofta de putere iresponsabilă. Așa a rămas nepedepsit Snegur, așa a rămas Lucinschi cu agrarienii. Cît moldovenii le vor permite unor amatori politici, unor complexați psihici, să-și bată joc de propriul popor? Jaful în Moldova e ceva normal. Dacă se acceptă încontinuare ducerea după cap a lui Ghimpu, Chirtoacă, Filat și Lupu atunci halal de noi toți. Nu vedeți că s-au cocoțat pe umerii noștri, porcește ne rînjesc în față și încă bălăbănesc din picioare? Pînă cînd?