După 20 de ani de independenţă, RM a ajuns la o condiţie social-economică de nedescris. Opt ani de guvernare comunistă a fost o stopare clară a declinului social pus la cale de Snegur şi Lucinschi. Comuniştii au făcut reformele teritoriale. S-a revenit la raioane, urmărind principiul decentralizarii administrative după necesităţile şi la cererea populaţiei, şi nu al copierii oarbe, unde trebuie şi unde nu trebuie, a statului român. A crescut economia, prin disciplinarea principiilor fiscale şi liberalizarea comerţului. A fost stîrpită crima organizată, s-a luptat pentru independenţa justiţiei şi contra corupţiei. Orice ar spune propaganda liberală, doar cifrele rămîn necombătute. BNM a avut $160 mln USD (ajustat la inflaţie = $194 mln) în fondul de rezervă în 2001, iar în 2009 fondul de rezevă ajunsese la cca $2 miliarde. Veniturile zilnice în Bugetul de stat în 2001 erau de cca 1 mln lei (ajustat la inflaţie = 2.1 mln lei), pentru ca în 2009 să depăşească 50 mln lei pe zi. De două ori pe an se majorau pensiile şi salariile bugetarilor. Nemaivorbind de preţurile la combustibile, alimente şi serviciile comunale de atunci în comparaţie cu ce avem astăzi.

Însă odată cu revenirea la guvernare a partidelor liberale, situaţia moldovanului contemporan este egală cu cea a basarabeanului din perioada interbelică. Şi în anii ’30, basarabenii erau numiţi bolşevici ca şi acum, nici atunci nu se investea în dezvoltarea Basarabiei, cum azi nimic nu se investeşte nimic în dezvoltare durabilă. Am înţeles asta în urma vizionării unui reportaj legat de jubileul de 140 ani de la înfiinţarea căilor ferate moldoveneşti. O cifră impresionantă pentru anul 1917 – „În iunie 1917, staţia feroviară din Bender dispunea de 253 de locomotive. Astfel, parcul de trenuri de la Bender era egal cu cele din Odesa şi Kiev luate la un loc. CFM a fost grav afectată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În a doua jumătate a secolului trecut, căile ferate din Moldova s-au transformat într-o magistrală de utilitate internaţională, care unea URSS cu ţările de pe peninsula Balcanică şi din Europa de Sud-Est”, este concluzia unui post TV, partizan politic al actualei guvernări.

Un singur neadevăr avem aici. Cum că CFM ar fi fost afectată în timpul celui de al Doilea Război Mondial. CFM a fost reparată în anul 1940 de către ruşi, iar începînd cu 1941 a fost întreţinută de către germani şi pusă în serviciul armatei hitleriste. Adevărul însă este că CFM a fost grav afectată în perioada 1918-1940, neatestîndu-se în acest timp nici o investiţie şi nici o reparaţie. Dealtfel veţi vedea din istoria CFM că România interbelică doar a exploatat acest teritoriu fără a investi măcar un singur leu.

După ce am scris despre mafia de la guvernare, despre ruşinea numită scurt – Ghimpu – după hoţiile, mîrlăniile, corupţia şi bădărăniile celor din AIE, m-am gîndit la ce poate vedea un străin, care ne va trece pragul zilele astea, venit în turism, sau cu alte ocazii. Cum se priveşte ţara noastră după douăzeci de ani de independenţă dintr-o parte? Cum arată ea în ochii străinului, venit pentru prima oară la noi de pe alte meleaguri decât cele post-sovietice? Ce vede el totuşi? Nu prea multe. Evident că moldovenii, fiind foarte ospitalieri se pun luntre şi punte şi fac tot posibilul ca să-i impresioneze pe dragii oaspeţi. Şi încep scenarii în capurile gazdelor. Traseie turistice din cele mai trăsnite şi mai impresionante, poveşti cu folclor şi tradiţii, nunţi şi cumătrii în stil naţional, frigărui cu mămăligă, degustaţii vinicole la Cricova şi Chateau Vartely amestecate cu vizite monahale pe la Hîncu şi Căpriana, Curchi, Ţîpova şi Orheiul Vechi. Mai sunt ele cîteva destinaţii cum ar fi cetatea Sorocii sau Mileştii Mici, Hanul lui Vasile şi Vadul lui Vodă. Fiecare cu ce a privatizat – Vasile cu Han, Vodă cu Vad, şi doar Vlad cu IPTEH. (Apropo de IPTEH. Străinii rămîn foarte impresionaţi de luxul din centrul oraşului, dar mai ales de faptul că acesta aparţine actualului Prim Ministru. Şi nu se miră deloc de posibilitatea de acaparare a lui de către ex-directorul general al departamentului privatizării, un oarecare Vlad Filat, pe …un milion de lei, ceea ce însemna atunci vreo $80,000. Cît un apartament modest. Nu se miră, deoarece au mai citit prin internet cîte ceva şi cunosc acest nume cu trenă de contrabandist. Ar fi o idee bună de a numi IPTEH-ul după „model şi asemănare,” cu Vadul lui Vodă. Să fie IPTEH-ul lui Vlad. Şi să devină destinaţie turistică după naţionalizare. Dar pînă acolo nu mai e mult, cum se vede treaba la toamnă şi doar cu ajutorul lui Dima Diacov.)

Şi totuşi ce vede sărmanul american sau neamţ prin Moldovioara noastră? Cică la aniversarea independenţei de 20 de ani vom avea şi oaspeţi zamorskie, şi din CSI, dar şi din Bucureşti. O să le arătăm o mamă de paradă cu toată tehnica noastră militară. Lupu a dat ordin ca să fie prezente pe PMAN toate cele două BTR-uri, tunul din timpul celui de al Doilea Război Mondial şi MIG-ul, să supravegheze zona. Referitor la MIG, i s-a raportat că pilotul e pe jumate de salariu angajatul armatei a 14, şi taman pe 27 august are manevre de paradă la Tiraspol şi nu va veni la Chişinău. Dar poate veni pe data de 31 august, şi de la înălţimea de 3,000 de metri, să-i ureze lui Ghimpu un călduros „S praznikom Vas”, în limba română a lui Ştefan Cel Mare, fost şi el (Ştefan) însurat cu o rusoaică. De unde s-a inspirat Nicolae Dabija cu „Rusoaicele 2”. (Vedeţi unde am ajuns cu parada?)

De cîteva luni bune, autorităţile chinuie armata noastră Naţională, compusă din 1843 de soldaţi şi ofiţeri, să meargă în pas cadenţat NATO, să bage sabia cavalerească în teacă, să nu-şi scoată ochii cu ea, să nu se strîmbe că-i rod bocancii ăştia noi, sau că strîng mundirile cusute recent. Uniformele vor fi de culoare albastră, aşa ca trolebusele lui Chirtoacă şi ca simbolurile PL şi PD, chipiurile verzi ca stejarul PLDM, iar tot ce a fost de culoare roşie a fost stîrpit din rădăcini. Şi să mai spună cineva că nu avem unitate în AIE. Beton! Străinii se vor convinge! Doar că regizoarea spectacolului aniversar, dna Lidia Panfil, a declarat că nu are finanţare pentru organizarea manifestaţiei, lucru infirmat de Mihai Moldovanu, vicepremier pe aceste probleme. „Bani sînt, doamna nu cunoaşte acest lucru,” a declarat Moldovanu, fiind sigur că dacă nu se cos costume, nu se face decor, nu se încheie contracte, dna regizor pur şi simplu „nu cunoaşte.” Vom vedea, abia aşteptăm…

Ei, şi după paradă, propunem să mergem pe aici, nu departe de Chişinău, la Cărbuna sau la Sociteni, bunăoară. Am fost exact acum zece ani în urmă la Cărbuna, cu un american. Am intrat la nişte gospodari care, mă rog, vară fiind, tocmai mîncaseră un harbuz. Pe masă erau nişte seminţe de culoare închisă şi mi s-a părut straniu că gospodina ne invită să luăm loc la masa neştearsă. Dar cînd ne-am aşezat, seminţele au început să se agite, iar noi abia atunci am observat că masa era acoperită de muşte… Nu vă mai povestesc cum era gardul vopsit cu var, din ce era construit clozetul, sau ce carte atîrna în cuiul de la WC, că veţi spune că nu-i stimez pe unii poeţi autohtoni. Dar noi ne-am murdărit de varul de pe garduri şi perţi, nu am mîncat nimic din bucatele gazdelor şi am tăcut amîndoi pînă la Chişinău. Aproape de capitală, ca să descarc un pic atmosfera, i-am povestit oaspetelui meu un banc. Asta a complicat lucrurile şi mai şi. Bancul:

„Un american, un francez şi un moldovan au fost întrebaţi: „Cîţi bani cîştigaţi şi cîţi bani cheltuţi într-un an de zile?” Americanul zice că face cam o sută de mii de dolari pe an şi îi cheltuie cam aşa: douăzeci de mii pe nevastă, douăzeci de mii pe copii, douăzeci de mii pe casă, douăzeci de mii pe maşini, iar restul douăzeci de mii, zice, este treaba lui personală, şi nu le spune cum îi cheltuie.

Francezul zice că are cam cincizeci de mii de euro şi îi cheltuie cam cîte zece mii pe nevastă, pe copii, pe casă, pe transport şi zece mii, e treaba lui personală pe ce îi cheltuie. Nu le spune. Bun.

Moldovanul, la rîndul lui, zice că are trei mii de dolari pe an şi îi cheltuie cam aşa: trei mii pe nevastă, trei mii pe nunţi, cumătrii şi zile de naştere, trei mii pe şcoală şi copii, trei mii pe casă, trei mii pe maşină şi telefon mobil, şi le zice că ESTE TREABA LUI PERSONALĂ DE UNDE FACE EL ROST DE CELELALTE 15 MII!”

Am spus bancul şi aştept ca oaspetele meu să rîdă. Dar de unde? Oaspetele m-a luat la întrebări… „Da’ chiar de unde iau moldovenii bani pentru maşinile astea luxoase, pentru casele care cresc ca ciupercile după ploaie, mai ceva ca cele din Beverly Hills?” Bancul ăsta, zicea el, e ceva foarte realist, şi nu e nimic de rîs aici…

De douăzeci de ani, moldovenii aşteaptă să vină o vreme mai bună. Ce avem de fapt? În 1999, Dumitru Braghiş ne-a informat că Moldova are nevoie de 30 de ani ca să ajungă la nivelul de dezvoltare a anului 1982. Atunci, Moldova, la fel ca acum, era guvernată de Diacov, Filat, Sturza şi Lucinschi, Leancă, Usatîi şi Roibu. Urechean era Primar de Chişinău şi împărţea terenuri pentru castele, iar acum el e cel mai mare auditor. Un fel de zavhoz pe buget. Tot lui îi aparţine fraza „Noapte bună, Moldova!” Voi asta aţi vrut cînd aţi votat „schimbarea”? Diacov, Filat, Sturza, Lucinschi, Leancă, Usatîi, Roibu, Urechean, Ghimpu? Asta se cheamă „Moldova fără sărăcie”? Ha! Şi asta încă nu e tot. Schimbarea va fi pînă la capăt!

La Mulţi Ani, Moldoveni! Sărbători Frumoase!