Demonizarea instituțiilor de stat de către actuala guvernare a Moldovei înseamnă distrugerea acestui stat. Este un sistem bine pus la punct, încheiat la toți nasturii, vociferat de către unul dintre „protestatari” în seara zilei de 7 aprilie 2009, în PMAN. Citez din memorie: „…nu avem nevoie de Parlament, de Președinție, de Guvern la Chișinău… toate astea există la București.” Și s-a început…

Demonizarea poliției a început odată cu venirea AIE 1 la guvernare și continuă pînă azi. Ofițeri și polițiști simpli – arestați, hărțuiți, dați afară, precum și familiile acestora – soțiile, copiii la școală, disprețuiți pentru simplul motiv că sunt soții și copii de polițist.

Demonizarea instituțiilor judecătorești, începînd cu judecătorii de la instanțele de sector, apoi discreditarea și hărțuirea președintelui Curții Supreme de Justiție, Ion Muruianu, pînă la Curtea Constituțională, învinuită recent de Ghimpu ca ar lua mită „torbe cu bani.” Neîncrederea în CEC a fost acreditată de către Curtea de Apel Chișinău, la cererea aceluiași Mihai Ghimpu.

Haosul în alegerile locale a fost creat intenționat, pentru a discredita instituțiile abilitate de organizarea alegerilor din Moldova. Cîteva titluri de senzații din presa Românească: Moldovenii nu se pot autoadministra! Moldovenii au nevoie de ajutorul nostru! România este gata să-și consulte frații de peste Prut! Romînia este avocatul Moldovei în UE!

Băsescu a primit, simbolic, pămîntul nostru. Din păcate, Băsescu nu înțelege că Moldova nu e doar pămînt, ci și oameni. Oameni care văd că România nu a făcut pentru ei nimic. Absolut nimic. Suta de milioane de euro, care a fost juruită, dar care se va duce ca investiții la construcția gazoductului Drochia-Ungheni, este încă o dovadă că „miticii” una promit – alta fac. Gazoduct pentru aprovizionarea României cu gaze rusești, construit pe bani donați, chipurile, nouă, moldovenilor! Da’ ce avem noi cu gazul vostru? Plata pentru tranzit? Mulțumim, plata asta noi și așa o avem. Altceva? Cîte milioane de investiții sunt din România? Zero-ntreg și cît?

Distrugerea Republicii Moldova este descrisă bine și de către analistul politic Bogdan Țîrdea.

Recent, Parlamentul, la inițiativa lui Ghimpu, a lichidat funcția de Președinte al Consiliului Municipal Chișinău. De asemenea, a eliminat din atribuțiile aleșilor locali numirea în funcții și controlul activității Primarului General. Post Factum!!! După ce PCRM a luat majoritatea în acest Consiliu!!! Dacă era majoritatea a lor (AIE), nici nu-și aminteau de aceste prevederi legale. Sergiu Sîrbu, deputat în Parlamentul RM, menționează pe marginea acestui caz: „Dacă comuniștii vor câștiga Primăria, probabil va fi lichidată și funcția de primar. Dacă nu va fi ales președintele statului, va fi lichidată și această funcție. Ca să nu piardă puterea, vor propune și lichidarea statului Republica Moldova?” se întreabă Sârbu.

Bineînțeles că da! „Lichidarea Moldovei Ca Stat” este deviza de bază din chip-ul implantat în capul lor.

Pentru toate aceste fapte anticonstituționale, Mihai Ghimpu, Dorin Chirtoacă și, mai nou, Marian Lupu sunt decorați cu Ordinul „Steaua României” pentru merite deodebite față de România!