Țara noastră trăiește din pomană, vorba scriitorului Andrei Strâmbeanu. Toate granturile obținute de actuala guvernare sunt pe drept calificate POMANĂ. Și oare cît putem trăi din pomeni? Moldovenii se deprind așa ca să nu muncească, să prindă un praznic, o masă de pomenire a cuiva, o sărbătoare religioasă la care se face un parastas sau o trapeză, să mănînce și ei ceva , sărmanii, ceva călduț: fie o sarmală, fie un cartof copt la cuptor… dar dacă se mai dă și o răcitură, niște plăcinte cu un pahar de vin, nu mai trebuie nimic altceva! Nu mai e secret pentru nimeni că există o serie de intelectuali care se hrănesc doar din pomeni. Ei știu cu exactitate ora, data și locul unde va fi dată o recepție (masă) cu diverse ocazii, la care nu se dau rînd și de la care se poate pleca acasă sătul, cu un colăcel și un te-miri-ce în traistă pentru a doua zi. Organizatorilor acestor mese, dacă nu sunt atenți, li se iau pînă și tacîmurile de pe masă, nemaivorbind de mâncare sau sticle cu băutură. Înaite de 2009, acești indivizi erau cam în jur de 20 de persoane în Chișinău, cărora le curge și azi mucul, încă de prin 1989, la monumentul lui Ștefan Cel Mare și Sfînt. Acum însă mi se pare că toți moldovenii beau și mănîncă de pomană. Și le place! De ce nu ar prefera pomenile, odată ce Prim Ministrul nostru, Vlad Filat, de aproape doi ani stă cu mîna întinsă? Cerșitul a devenit o meserie importantă pentru oficialii Moldoveni. Oriunde ar pleca sau de oriunde ar veni, pentru Filat, cea mai mare reușită se consideră cîți bani a putut rupe. La fel fac și ceilalți membri ai Guvernului Filat. Se știe bine despre un funcționar ce s-a înfipt în gîtul unui oaspete european, cerîndu-i insistent bani. La un moment dat europeanul nu a mai rezistat, a scos portmoneul personal și i-a oferit acestuia banii proprii. Mai mare rușine pentru noi nu cred că poate exista, decît atunci cînd suntem tratați deja ca romii (așa se autoidentifică țiganii români) de la periferiile Parisului, Romei sau Madridului. A mai rămas ca vreo delegație oficială din RM să mănînce lebedele din grădina publică a Vienei, să le fure nemților albiturile puse la uscat sau să jefuiască niște parlamentari europeni pe la Strasbourg sau Bruxelles…

Revenind la pomeni, cred că nu scăpăm noi degrabă de acest sindrom – traiul din pomană – pe motiv că nu avem nici o evoluție a economiei, nu facem nici un progres în iradierea sărăciei. Dimpotrivă, șomajul a crescut, salariile și pensiile s-au micșorat, prețurile au crescut! Salarii mari și „Moldovă fără sărăcie” are doar Filat. „Bunăstare, progres și respect” au doar Lupu cu Plahotniuc, iar „Schimbarea” să le rămînă de capul lui Ghimpu și Chirtoacă. De noi au uitat. Își amintesc de noi doar la alegeri.

Nu cred că vor mai fi crezuți și de data asta, cu toate că se găsesc din cei care li se aruncă un os din pomenile europene și ei sunt gata să alerge din răsputeri pe la porțile oamenilor ca să-i convingă că de data asta o să le fie bine. Ar trebui să-i întrebăm pe acești emisari de ce fură din pomeni. Creștinește nu-i normal să furi în general, dar să-ți furi pomana… Avem din spusele lui Filat peste 2 miliarde de dolari – pomană. Cine dintre cetățenii moldoveni au beneficiat de pomenile străinilor? Sau cine a simțit o viață mai bună după ce au venit pomenile în Moldova? Reiese că toate pomenile le fură o singură persoană. Vlad, oprește-te. Măcar în Postul Mare nu fura! Fă o pauză, știm că-i tare greu, dar tu impune-te. Încearcă să furi ca PD-iștii și PL-iștii, de la „Moldtelecom”, „Tutun CTC”, „Registru” sau Căile ferate și Aeroport, din drumuri și casele sinistraților, etc. Oricum și ei au pomeni acolo, dar nu fură doar pomeni – e mai creștinește. Mai fură și tu de pe la vamă, de la Externe, de la deținuții din penitenciare, și dacă va trebui sa-ți dovedești veniturile la anu’ ce o să-i spui tu lui Ioniță, de unde ai luat bănăritul ăsta? Da’ banii pe care ți-ai cumpărat IPTEH-ul? Proveniența lor? Vezi că ajungi să dai declarații la veniturile de milioane, ca să plătești impozite de milionar.

Nu fura din pomeni, Vlad, că rămîi fără izmene. Și e mare rușine să umbli cu păcatul gol. Mai ales că Boțan te-a botezat „Tătucul Națiunii”. Ei, în calitatea ta de „tătuc,” mai uită-te prin Constituția RM și dacă vezi cumva vreun articol în care se stipulează că statul garantează proprietatea, dreptul la învăţătură, accesul la serviciile medicale, la securitate, la justiție, la viață şi la multe alte baliverne de genul ăsta, fă un semn și nouă ca să reușim să-ți cerem cu umila noastră făptură, ca să-ți faci pomană și să ne dai ceva de mîncare.

Oamenii sunt daţi afară din casă că nu au plătit întreţinerea (observi că nu ne dă nimeni gaz sau curent de pomană), şcolile se închid, în spitale se plăteşte doar ca să intri pe uşă, nu-și face nici un doctor pomană, poliția demisionează, nu vor să lucreze de pomană nici ei, pensiile se micşorează, că statul nu le poate susţine. Iar noi ce ar trebui să mai facem ca să putem trăi?

Ne rămîne doar să mergem la biserică, de cele 7.8% date la pensie să le cumpărăm lui Filat și la toți cei din AIE2 lumînări, să le plătim slujbe de sănătate și să ne rugăm ca toți ei să ajungă să trăiască din pomana noastră. Să aibă doar ce-o să le dăm noi!

Amin.