Foame

Nu sînt un susținător al AIE. N-am fost niciodată. Nu i-am votat, nu i-am simpatizat, din simplul motiv că ei sînt antinaționali, neoliberali, ca și boșii lor de la FMI. Am să dau un citat dintr-un articol de pe Ziuaonline.ro, în care Prof. dr. acad. Yvan Allaire, Președintele Institutului de guvernanţă a întreprinderilor private şi de stat (Canada) și Prof. dr. Mihaela Fîrşirotu, Facultatea de management, UQUAM (Canada) spun printre altele:

„În cele ce urmează ne permitem să oferim câteva sfaturi Fondului Monetar Internaţional (FMI), o instituţie care ţine morţiş să dea sfaturi şi ordine tuturor guvernelor cu privire la modul în care acestea ar trebui să conducă şi să gestioneze ţările din jurisdicţia lor. Aceste sfaturi ale FMI se adapă de la izvorul unei ideologii comune (ideologia neoliberală) şi prescriu aceleaşi soluţii depăşite, erodate şi discreditate.

De pildă, privatizările şi dereglementările pe scară largă, inspirate de ideologia dominantă în epoca Reagan-Thatcher, au produs rezultate diferite. Chiar şi în circumstanţele cele mai favorabile, ca în cazul Marii Britanii, rezultatele au fost dezamăgitoare şi s-au soldat cu mai multe eşecuri. Căile ferate britanice sunt administrate de sectorul privat dar subvenţionate de guvern; căile ferate franceze sunt de stat. Nu-i greu de ghicit care dintre cele două state are un sistem feroviar mai bun. Aeroporturile britanice sunt privatizate; cu toate acestea, performanţa aeroportului Heathrow este deplorabilă (investitorii care, în momentul privatizării lui, au ştiut să cumpere acţiuni au făcut însă o grămadă de bani).

Chiar după criza financiară, care a bătut în cuie coşciugul presupuselor virtuţi ale „pieţei libere“ şi ale „eficienţei pieţei“, este de remarcat persistenţa unor grupări ideologice (şi a unor indivizi cu o agendă proprie) care promovează privatizarea cu toptanul a companiilor de stat din ţările în curs de dezvoltare sau în tranziţie.

FMI este un paradis pentru aceşti ideologi, un promotor agresiv şi crud al privatizărilor în masă ale întreprinderilor de stat.

Strategiile şi tacticile dumneavoastră sunt condamnate pe bună dreptate de experţii, teoreticieni şi practicieni din domeniul economic, pentru cruzimea, ineficienţa şi răul de neacceptat pe care îl produc popoarelor.

De îndată ce FMI are la mână un guvern, îl îmboldeşte, îl împinge şi-l ademeneşte să ducă la îndeplinire râncedele, chiar otrăvitele sale reţete din trecut: liberalizaţi toate pieţele, generaţi lichidităţi vânzând rapid străinilor activele naţionale, privatizaţi tot ce mai are statul, altfel spus, curmaţi posibilitatea guvernului de a mai coordona dezvoltarea economică a ţării (în privinţa guvernelor care depind de asistenţa sa, FMI pretinde cu condescendenţă că acestea nu ar putea conduce decât spre eşecul dezvoltării).

Desigur, dacă o ţară doreşte să intre sau a fost primită recent în Uniunea Europeană, guvernul ei resimte şi mai multe constrângeri şi încătuşări atunci când îşi stabileşte politicile economice, sociale şi fiscale iar în final, odată cu intrarea în zona euro, chiar politicile monetare…”

Orice om sănătos la cap și-ar pune problema, de ce trebuie să mergem cu ochii legați după niște reguli neacceptabile statului nostru, de ce să ruinăm, să facem rău tuturor, doar pentru a ne îndeplini poftele?

Se vede cu ochiul liber că oamenii lui Ghimpu habar n-au de principiul de gestionare și administrare a unui stat, sînt absolut nepregătiți de actul guvernării și doar fudulia de mujlani proști și îngîmfați îi face să fie obraznici, hapsîni și încăpățînați, așa cum i-a învățat Ghimpu. Fără pic de responsabilitate, doar cu gîndul la hoții și afaceri dubioase, cu șiretlicuri și tertipuri de tipul aprobării legilor fără ca aceste legi să fie votate în parlament sau permanent cu „așii în mînecă”. Falsificarea actelor, cum a procedat Corina Fusu, netransparența cheltuielilor după exemplele lui Chirtoacă și Șalaru, incompeteță, după cum se vede din activitatea lui Moldovanu și Ciobanu, amatoricism și iresponsabilitate de-a lui Popa și Hadîrcă. Reprezentanții PL-ului din guvern nu-l vor asculta niciodată pe Vlad Filat sau alt prim ministru care nu face parte din PL. Șeful lor este Ghimpu, iar șeful lui Ghimpu, Băsescu și punctum.

Aceeași situație e și în relațiile cu reprezentanții PD-ului. Certuri permanente, ambiții de napoleonași de alde Lazăr, sau Gumă de la parlament , sau acțiunile oamenilor lui Plahotniuc, care în domeniile conduse de ei nici nu se consultă cu primul ministru și nici nu-l informează în activitățile lor – ceea ce este anormal dacă se pretinde la lucru în echipă.

Evident, asemenea mod de guvernare este infect și poate aduce mari prejudicii securității atît țării în general, cît și populației în particular. Dacă Filat mai are puțin simț, puțină rușine și responsabilitate față de cei care l-au ales, urgent ar trebui să rupă orice alianță cu impotenții și impostorii. Devine imposibil actul de guvernare în echipă cu persoane care își bat joc de Filat în mod deschis, care își șterg picioarele de prim ministrul lor! Și tot atît de evidentă este și înțelegerea între Lupu și Ghimpu de a bloca inițiativele lui Filat, de a nu recunoaște succesele obținute de el și echipa lui. Invidia și ranchiuna acestora se vede zilnic, ba din declarațiile lui Chirtoacă ce face apeluri la dueluri de dezbateri publice, ba din cele ale lui Ghimpu că guvernul nu este al lui Filat, ba din porcăriile și capcanele lui Lupu.

Să fie clar din start că nu scriu despre toate astea pe motiv că nu aș avea pretenții față de echipa lui Filat. Am, și încă multe, doar că trebuie să recunoaștem că dintre toți de la guvernare, cei mai pregătiți sînt oamenii lui Filat. Și Filat dacă nu s-ar fi legat cu ei ar fi obținut rezultate mult mai mari. Bineînțeles că există și unele condiții, sau principii, la care Filat ar fi trebuit să renunțe. Unul din principii ar fi renunțarea la sfaturile și ajutoarele FMI. Ajunge. Să se caute alternative de finanțare. Mai puțin să fie ascultați economiști ca Lazăr sau Ioniță…

„…Din cele 100 de mari companii canadiene (după venit), 13 sunt de stat. Dintre cele mai mari companii din lume, după valoarea acţiunilor la bursă, patru sunt întreprinderi de stat.

La Forumul Economic Mondial de la Davos, ediţia 2011, reprezentanţii Chinei şi Indiei şi-au manifestat pe faţă dispreţul faţă de modelul economic neoliberal atât de drag unor state occidentale şi promovat cu o fervoare înduioşătoare de către FMI şi Banca Mondială. Bineînţeles că toate guvernele inteligente ştiu că trebuie să îmbunătăţească guvernanţa întreprinderilor de stat”.

Chiar dacă PLDM-ul este un partid liberal, Vlad Filat ar putea admite politici de dezvoltare ecomică care ar fi orientate spre apărarea sectorului public (cu un accent social), în același timp menținînd curente puternice de piață liberă în modul propagat de economia Keynesiană (mai multe despre Keynes aici). În acest caz, nu se exclude și o susținere a lui Filat din partea opoziției parlamentare, fără ca aceștia să aibă o alianță de guvernare, sau să fie impuse niște condiții imposibile de acceptat. Intersul național, evitarea alegerilor anticipate și stabilitatea economică și politică ar putea fi motive serioase ce ar sta la baza unei evoluții foarte importante pentru Republica Moldova.