Prim ministrul Turciei, Tayyip Erdogan, acuză UE de faptul că doar promite Turciei integrarea în UE iar Turcia, chiar dacă a îndeplinit aproape toate condițiile UE, așteaptă această integrare de peste 50 de ani. La rîndul său, Comisarul Štefan Füle, reproșează că ”Turcia a avut doar de cîștigat în urma reformelor impuse, dar din păcate, nu a reușit să-și rezolve problemele cu unul din membrii UE – Republica Cipru.”

Paralela este și a Republicii Moldova cu România. Dar și a Ucrainei cu România. Și Ucraina și Moldova aspiră la o integrare europeană în viitorul apropiat. Însă, România niciodată nu va recunoaște teritoriile fostei URSS, parte din ele aparținînd Romăniei în perioada 1918-1940. În orice caz asta a fost declarația președintelui Romăniei Traian Băsescu:

„Din păcate, Republica Moldova condiţionează semnarea acestui acord (micul trafic de frontieră) de semnarea tratatului de frontieră. Cine îşi poate imagina că un şef al statului român va semna un tratat prin care să consfinţească pactul Ribbentrop-Molotov? Numai o minte care nu înţelege ce înseamnă responsabilitatea şefului statului român. Considerăm inutilă semnarea unui tratat de frontieră care să facă din şeful statului român un partener al lui Ribbentrop şi Molotov.“ (Traian Băsescu)

Altă declarație în acest sens a făcut și premierul român Emil Boc, la New York.

Invocarea Pactului Molotov-Ribbentrop este o formulare de pretenţii teritoriale, și indică neputinţa Bucureştiului de a contracara politica Chişinăului. Incapacitatea de a înţelege realităţile de peste Prut îi face pe politicieni să se comporte ca şi când România ar avea pretenţii teritoriale faţă de Moldova. Adică exact ceea ce acuză şi Voronin. Inutil proclama preşedintele în parlament faptul că România „nu vrea să revendice drepturi asupra unor teritorii pierdute în trecut,“ dacă peste o lună declară că nu vrea să „consfinţească“ Pactul Molotov-Ribbentrop, semnând un tratat de frontieră. Aceste declaraţii pot oferi un singur diagnostic politicii externe a României: incoerenţă.

Semnele incoerenţei sunt de mult evidente, încă din 1991. România vrea – semnează acordul de mic trafic de frontieră – nu vrea, nu încheie tratatul de frontieră și acordul de bază. De ce? În cazul în care nu are pretenţii teritoriale? Acum semnează tratatul de frontieră fără semnarea acordului de bază. Semnarea se produce la nivel de prim ministru moldovean și ministru de externe al României, aproape în secret. Umilitor! Este clar că o asemenea abordare este temporară, deoarece e un motiv în plus de a nu fi ratificat de parlamentele acestor țări.

Deci nu vede Moldova integrarea europeană cum nu vede Turcia această integrare și cum Anglia nu vede transmisiunea BBC-ului prin unde terestre în țara vecină – Franța. La fel cum nu vede Ungaria transmisiunea TV publice maghiare prin unde terestre în România. Doar Moldova va asigura transmisiunea TVR-ului, ca popor care nu se stimează și ca națiune făcută de râs de actuala guvernare. Din păcate doar unii tineri se mai prind la demagogiile “marilor combinatori proeuropeni”. Lumea s-a dezamăgit de vectorul European. Lumea se orientează către Rusia și CSI. Dacă europenii sunt la minte ca și Corina Fusu, Dorin Chirtoacă sau Mihai Ghimpu, ca Urechean, Osipov sau Untilă, Ca Filat, Godea și Ana Guțu, ca Marian Lupu, Diacov sau Lazăr, atunci Moldovenii vor striga pînă vor răguși: “Dați-ne Ruși! Vrem cu Rușii!”

Poate după schimbarea actualelor guvernări de pe ambele (!) maluri ale Prutului… Să nu ne mirăm dacă pe 28 noiembrie tot comuniştii vor fi votaţi de persoanele care au demnitate și au trăit pentru făurirea acestui stat. Ruşii au argumente să combată diplomaţia română la Bruxelles. La rândul lui, Voronin poate să doarmă liniştit. România e cel mai bun agent electoral al comuniştilor.