Tom and Jerry Rake Trap

Pe 7 aprilie 2009 a călcat pe greblă şi a fost lovit cel mai tare. Filat a creat un partid de la zero. L-a organizat, l-a ridicat şi putea ajunge unul din cei mai onorabili şi mai oneşti politicieni pe care i-a avut Moldova vre-o dată. Dar grebla, bat-o vina, i-a jucat festa.

Filat nu are idei proprii, nu-i inteligent, nu are destulă materie cenuşie… El ascultă de sfaturile altora, în special a celor străini de cultura moldovenilor, de tradiţiile şi psihologia acestui neam. Filat e un cinic, nu-i pasă de nimeni, un om negru la gînd, caracteristic pentru persoanele complexate, care nu acceptă idei filozofice, care nu au îndoieli, care întotdeauna au dreptate. Persoană extrem de periculoasă, mai ales în cazul cînd de comportamentul lui depinde soarta unui popor.

Dacă ar fi fost un pic mai deştept nu-l asculta pe Tănase cu gazetuţa lui de învelit cotlete, şi azi Valeriu Boboc nu era pe conştiinţa lui Filat („Dacă va muri unul dintre noi in luptă, se vor ridica în schimb mii. Şi atunci, vom birui!”).
Acesta a fost sfatul lui Tănase. În traducere înseamnă „Vlad, ar trebui să cadă unul!” şi Vlad a ascultat. Procuratura nici nu l-a interogat pe autorul acelui apel. Şi nici pe Patronul gazetuţei, care e şi tatăl unui vicepreşedinte al PLDM-ului. S-ar părea un detaliu nesemnificativ, dar de fapt este o practică permanentă a lui Tănase. Atunci cînd Vlad are nevoie de ceva, gazetuţa apare cu un material pentru a ne pregăti pe noi, proştii, ca să nu fim luaţi prin surprindere.

Îmi amintesc cu groază de clipa cînd am citit acel articol şi m-am întrebat pe care fiu al său ar fi gata să-l jertfească Constantin Tănase? De ce a permis publicarea acelui apel la omucidere? Şi nu credeam că va fi executat un cetăţean al Moldovei, doar ca să vină Vlad în fruntea guvernului. Poate fi şi că Filat a comandat aricolul? Poate fi, doar că procuratura trebuie să stabilească cine a venit cu iniţiativa.

Acum e tîrziu. Valeriu Boboc nu mai este. Vlad încearcă să-şi ispăşească parcă vina. Îi dă văduvei lui Boboc un apartament şi are grijă de copilul orfan, dar şi de părinţii lui Valeriu, pentru care ucigaşul rămîne ucigaş şi nu are importanţă de ce culoare este. Sînt sigur că aceşti părinţi se vor ruga permanent, pentru ca Domnul să-l aibă în vedere pe ucigaş, dar şi pe cel care a comandat uciderea, dar şi pe cel care a dat ideea de a lua viaţa unui om, pentru a-şi atinge scopurile meschine.

Acum Filat ridică un monument. Cui? Unicul care ar merita ar fi Valeriu Boboc.

Ceilalţi care au băut şampanie direct din sticlă, au dat foc camioanelor poliţiei, parlamentului şi preşidenţiei, au cărat mobila şi calculatoarele, au bătut jurnalişti şi le-a distrus echipamentul şi automobilele, au aruncat cu pietre în poliţiştii tineri, au distrus declaraţia de Independenţă a RM, ar trebui să răspundă. Ăştia tot merită monument, Vlad?

Grebla mare vine abia acum. Vlad îi ascultă pe cei care declară că noi nu sîntem o ţară, că noi nu sîntem modoveni, că Moldova este o eroare, noi nu avem nevoie de parlament, guvern, preşedinte, deoarece toate astea le avem la Bucureşti. Şi hai să distrugem ţara asta, să scoatem sîrma ghimpată, graniţa, să nu cerem tratatul de bază cu România, să întroducem în şcoli istoria românilor, să schimbăm constituţia, să nu ne pese de Europa şi de părerea ei, să-i facem cheful lui Băsescu…

Una vorbim la Bruxeles, alta vorbim la Moscova. Exact aşa a procedat şi Saacaşvili, conform analiştilor ruşi, cam tot aşa a lucrat şi Yuşcenco, şi rezultatele şi unuia şi altuia se văd tare bine.

Toate se vor întoarce în capul tău, Vlad.

Deştepţii învaţă pe greşelile altora, doar moldovenii pe ale lor.