Treuca Pentru Moldova

Ruşii propun autorităţilor Moldoveneneşti mai multe oportunităţi de colaborare atît în cadrul CSI, cît şi pe bilaterală. La întîlnirea lui Filat, prim ministrul Moldovean, cu Vicepremierul Federaţiei Ruse, Igor Şuvalov, s-au discutat toate posibilităţile de colaborare economice. Şi cel mai important lucru e că Rusia nu impune nimic cu sila. Rusia propune iar Moldova poate să-şi aleagă ce pofteşte. Propunerile de colaborare sunt foarte atractive şi pentru Moldova se deschid practic posibilităţi enorme de ridicare a relaţiilor comerciale, de colaborare în domeniul energetic, investiţional etc.

Dacă am avea politicieni care s-ar gîndi la poporul acestei ţări. Dacă am avea un prim ministru cu griji de ţară, de oamenii simpli, de muncitori şi ţărani, de intelectuali, de copii şi bătrîni. Dacă nu s-ar gîndi la sîrme ghimpate şi la monumentele prostiei. Dacă s-ar mai şi ţine de cuvînt şi dacă n-ar minţi atîta. Dacă ar apărea mai rar la TV şi s-ar gîndi mai puţin la chelia lui şi la chipul lui de narcis. Dacă, dacă…

Dacă am fi avut noroc şi de un preşedinte mai deşteptăcior, un pic mai citit, mai cult, mai onest, care nu s-ar ocupa doar de miş-maşuri cu constituţia. Ieri ăsta iar a declarat că are ceva în mînecă. Se crează impresia că Ghimpu şi la pantaloni are mîneci, nu craci şi dacă îi iese ceva prin crac, se pare că tot mai deştept ar fi decît ce-i iese din cap. Cît de prost trebuie să fie Lupu ca să-l creadă pe ăsta? Dacă am avea un preşedinte, care nu ar avea în cap o treucă în loc de creeri…

Deunezi a declarat că la treucă se află doar el, Ghimpu. El, Chirtoacă, Urechean, Filat şi Lupu. Tare bine ar fi să scăpăm de ăştia, care doar la treucă se gîndesc. Haideţi oameni buni să le construim o treucă mare, mare. Să-i urcăm în treuca lor şi să le dăm drumul să plece pe apa sîmbetei…

E Săptămîna Mare şi poate rugile noastre vor fi auzite de Mîntuitorul. Doamne iartă-i pe păgînii care după Paşte, pe 7 aprilie, de ziua Bunei Vestiri, vor face tot posibilul ca să umbrească această mare Sărbătoare al doilea an la rînd.

Italia, Franţa, Germania, ş.a. se luptă din răsputeri să obţină acces pe piaţa estului. Rusia propune, ne întinde mîna… Dacă numai am avea noroc de o conducere…

Anunțuri