
Poporul meu este unul sănătos la cap. Drept că ne costă. Patruzeci de mln de lei şi alte cîteva milioane spălate de donatorii de granturi, puteau fi investiţi în sfera socială; făceam cîteva drumuri sau măream salariile şi pensiile populaţiei. Asta dacă PD-ul lui Lupu avea să se ţină de interesele naţionale şi nu se lua după capul lui Mihai Ghimpu, căpşor prelucrat frumos, de 14 ori, cu trepanul (TREPÁN, trepane, s.n. 1. Instrument de chirurgie în formă de sfredel, folosit la trepanaţii; p. ext. operaţie făcută cu acest instrument.).
Şi unde a ajuns Lupu? Unde se află Diacov acum? A ajuns prezident? Se plîngeau pe la întîlniri electorale cît de parşiv îi Filat, ce trădător e, cum de a îndrăznit să vrea şi el preşedinte? Dar a avut o şansă. A putut fi! Înseamnă că nu merită. Înseamnă că prezident va fi un altul, mai bun, mai deştept, mai înalt şi mai frumos.
Tare se bucură mulţi de această palmă dată Alianţei. Personal, de bucurie mi-a trecut guturaiul, şi ca mine cred că sînt foarte mulţi, care au uitat imediat de reumatism. Tot mulţi sînt şi de cealaltă parte (inclusiv şi de partea cealaltă a Prutului), cărora li s-au acutizat bolile de cap şi de prostată. Cred că palma cea mare a luat-o şi Băsescu, deoarece el a fost cel care a crezut că românismul este agreat în RM, aşa cum l-au informat lepădăturile aflate în vizită la Cotroceni joi, 02 septembrie 2010. I-aş sugera dlui Băsescu să nu le mai dorească binele, să nu le dea nici o şansă românilor lui Voronin, să-i abandoneze definitiv, aşa cum şi-a abandonat românii lui. Profesori şi medici, ţărani şi muncitori, funcţionari publici, părăsesc românia în disperare, fiind în căutarea unei ţări care să aibă grijă elementară de ei. Şi i-aş mai spune ceva preşedintelui român. Să înţeleagă că acolo unde se sărbătoreşte limba româna înseamnă că nu locuiesc români. Acolo unde Centrul Cultural Român organizează manifestaţii culturale, înseamnă că acolo nu locuiesc români. Că acolo unde există Centrul de Limbă Română, înseamnă că nu locuiesc români. Şi acolo unde există un For al românilor, înseamnă că românii acolo sunt în mare minoritate. Şi odată ce românia organizează aceste structuri în Moldova, înseamnă că ea recunoaşte, aşa cum procedează de alfel şi cu Franţa şi Rusia spre exemplu, că sîntem şi noi la fel ca şi francezii sau ruşii, şi nicidecum nu putem fi două state-acelaşi popor. Devine evident că suntem două state-două popoare!
Filat se credea deja preşedinte. Lui nu-i mai place postul de premier, el îi mare, el îi tare, el se aruncă cu promisiuni în stînga şi în dreapta. Mă bucur că au luat peste bot lingăii şi susţinătorii lui, care kidăniţi fiind încă din 07 aprilie 2009, nu mai cred că vor lucra cu atîta ardoare pentru Boss.
Acum apare întrebarea: Şi cu 07 aprilie, 2009, ce facem? Unde-s voturile „fabricate şi furate,” din cauza cărora Filat a organizat lovitura de stat şi a dat foc la două edificii importante? De ce nu a cîştigat scrutinul acum, avînd la dispoziţie şi folosind resursele administrative, poliţia şi armata, ambasadele, televiziunea şi radioul public? Să zicem că atunci nu avea nimic din toate astea şi a pierdut. Acum însă de ce nu dă foc la clădirea guvernului şi a TVM-ului, sub pretext că tot comuniştii le-au furat votul tinerilor? Iată şi răspunsul. Vlad nu dispune de forţe convingătoare, constructive. Este dus pe mâini de o şaikă de bandiţi, el fiind baronul. Şi poporul l-a raskusit. Deacum înainte barometrul va arăta doar nori negri deasupra căpşorului lui Filat. Va trebui să răspundă pentru lovitura de stat şi distrugerea clădirilor parlamentului şi a Preşedinţiei (în jur de un mlrd lei), pentru prejudiciile cauzate statului moldovenesc (cam 150 mln lei) prin organizarea alegerilor repetate din 29 iulie 2009, pentru referedumul din 05 septembrie 2010, pentru alegerile anticipate din viitorul apropiat (sper în termeni rezonabili); pentru crimele organizate, pentru contrabanda cu ţigări în România şi pentru sărăcirea generală a Republicii Moldova. 25 de ani, asta prevede Codul Penal, pentru uzurparea puterii în stat. Şi asta se referă nu doar la Filat, dar şi la Lupu şi la Ghimpu şi la Urechean.










8 comentarii
Feed-ul pentru comentariile acestui articol
7 septembrie, 2010 la 4:05 pm
serhio
cel ce scrie articolul, gandeste la fel ca si un moldovean de rand.
“Unde a ajus Lupu? Este oare prezident?”
Imi vine sa zambesc. Miopia la noi este boala nationala. Ceea ce este important este postul, si pozitia de acum… Ce va fi maine, nu e interesant, si deci nu conteaza.
De ce oare, stimate autor, crezi ca si Lupu este miop(in sens politic, desigur)? Sper, pentru binele Moldovei, ca macar ala sa fie element de logica si cumpaneala in parlament.
8 septembrie, 2010 la 2:43 pm
milescuspataru
@ serhio
Spui ca cel ce scrie articolul gandeste la fel ca si un moldovean de rand…Evident! Nici nu ascund asta! Un Moldovean de rînd, ne-miop, vede de la o poștă dorința lui Lupu de a ajunge președintele RM. Dorință explicabilă, după ce Voronin l-a născut, l-a crescut (nu de 2 m, ci făcîndu-l mai întîi vice ministru, apoi ministru, după care președintele Parlamentului RM), i-a dat voie să guște din plăcerile puterii supreme în stat, bun de însurat cu Diacov. Lupu este rupt de realitate. El nu știe să facă nimic. El nu e Filat să formeze un partid de la zero. El a încălecat comuniștii, inițial, apoi pe Democrați, acum a încălecat AIE și vrea să-i meargă tot așa. Doar că pe Filat și pe Ghimpu nu va putea să-i încalece nimeni. De aceea și nu va ajunge nicăieri. De aceea Lupu are nevoie de varianta zero, să o ia de la capăt în relațiile sale politice – restart – inclusiv și pentru perspectivele de moment. De aceea și întreb unde a ajuns Lupu? Unde am ajuns noi toți? Anume despre asta și–i vorba că Lupu a pierdut deja un an, și nu doar el, ci toți noi sîntem în pierdere nu doar de timp, dar și de bani, dezvoltare, integrare europeană, etc. Și de toate astea este vinovat doar Lupu. Sînt de accord cu Miopia politică a moldovenilor. Mai ales a celor care cred în Lupu.
8 septembrie, 2010 la 3:13 pm
serhio
Lupu sa fi vrut sa fie presedinte, se alia cu PCRM. Impreuna, dupa ultimele alegeri, aveau 61 de mandate, puteau face orice.
Lupu, si partidul sau au fost primii ce au dat exemplu deputatilor sa nu stea pe 2 fotolii, de ministri si deputati.
Lupu pledeaza deskis pentru statul Moldovenesc si impotriva implicatiilor Romaniei in treburile interne a Moldovei, pe cand altii introduc Istoria Romanilor, si se declara Romani.
7 septembrie, 2010 la 8:39 pm
PATRIOTISM MOLDOVA - Referendum Peste Bot
[...] Sursa:ComisVoyager GD Star Ratinga WordPress rating systemReferendum Peste Bot, 7.4 out of 10 based on 7 ratings Share and Enjoy: [...]
2 ianuarie, 2011 la 5:17 pm
Comis Voyager – O Trecere în Revistă a Activității in 2010 « Comis Voyager
[...] Referendum Peste Bot September 20104 comments 3 [...]
21 aprilie, 2011 la 7:44 am
Minciuna Liberală « Comis Voyager
[...] cu alceva, și va fi totul bine. Degeaba se străduie să ne prostească. Cum au luat la referendum peste bot, tot așa vor lua peste bot și la [...]
24 iunie, 2011 la 2:29 am
Boțan Mincinosul « Comis Voyager
[...] atunci cînd pe loc gol a susținut un proiect liberal – Referendumul. După ce el, Boțan, a luat cu referendumul peste bot , încearcă să convingă poporul nostru că este cu noi. Doar că nu mai trec minciunile [...]
18 ianuarie, 2012 la 5:08 am
Încă O Dată Despre Curtea lui Tănase « Comis Voyager
[...] alianță… Pentru PCRM e oricum o revenire la guvernare. Liberalii nu au nici o scăpare. Și vor lua peste bot, vor lua peste bot cu al doilea referendum. Rate this: Share [...]